Bancul zilei:))

De fiecare dată când aud câte un bac cu evrei trebuie să mărturisesc că am un adevărat ‘orgasm intelectual’. Nu e vorba în mod cert de rasism din partea mea, ci de o reacție firească a rasismului lor, manifestat în primul rând prin această așa-zisă ‘criză economică’ produsă și propagandată de ei. Nu cred sincer că se simte criza la Tel Aviv. Sper numai să nu se mai iște vreun război mondial cu bombițe nucleare din cauza aronganței lor, pardon ‘victimele’ măriei-lor.

Un jidan, obține toate actele legale pentru emigrarea în Israel, urmând ca plecare în sine să aibă loc într-o luna de la aprobare. Pentru a mai face si el un banuț acolo la ciorap, se gândește să se ducă să se angajeze la circ. Merge el așa frumușel de dimineață și se prezintă în birou la managerul circului. Acesta din urmă, salutând politicos îl întreabă ce vânt îl aduce pe acolo. Jidanul îi răspunde ferm și răspicat că el vrea să se angajeze. Managerul, om rafinat dar plin de umor îi spune:

-          Bine, te angajez, dar hai să îmi arâți cam ce poți tu să faci..să știu în care departament te putem angaja. Zis și făcut. Merg cei doi împreună la o gimnasta care mergea pe sârmă.Asta poți să faci? Întreabă managerul

-          Nu pot! răspunde jidanul. A doua probă, merg la un (jongler) ce învărtea mingi și mere și portocale necontenit.

-          Asta poți să faci, jidane?

-          Nu pot! Ultima probă se dădu la frumoasa blondă, îmblânzitoare de lei. Aceasta dădu de două ori din bici, se dezbrăcă complet și leul începu’ să o lingă peste tot. La care jidanu’ fericit:

-          Asta pot și eu!

Anton Pavlovici Cehov - un geniu al literaturii ruse

              ‘ Fericirea este o recompensă dată celui ce nu a căutat-o!’

Astăzi, 29 ianuarie 2012, se împlinesc 152 de ani de la nasterea marelui dramaturg și nuvelist rus, Αнтон Павловѝч Чѐхов - Anton Pavlovci Cehov.(1860 - 1904). El este considerat a fi părintele nuvelei modern și ocupă un loc primar în rândul scriitorilor care au făcut atât de faimoasă literature rusă, în toată lumea. S-a născut într-o familie numeroasă, cu șase copii, el fiind al treilea la părinți. Nu a fost un literat de ‘neam’, din păturile nobilimii, ci fiu de băcan și nepot de iobag, care au reușit să-și cumpere libertatea familiei înainte de emancipare. Astfel, s-a familiarizat de tânăr cu realitățile vieții secolului XIX, cu care se confrunta clasa de mijloc și țărănimea, acest fapt de stare influențându-I foarte mult scrierile, dându-le un puternic simț obiectiv și o maturitate cultivate de timpuriu.

Din păcate, copilăria marelui scriitor a fost marcată profun de comportamentul tatălui său, Pavel Yegorovici Cehov, care a cultivat în memoria sa un tablou sumbru al unui fanatic religios, un tiran care și-a terorizat familia ani întregi, aplicându-le numeroase ‘corecții’ fizice, atât lui cât și fratilor săi mai mari, Alexandr și Nicolai. În schimb, mama sa, Yevgeniya Yacovlevna Morozov,era o povestitoare cu un talent narativ iesit din comun și se presupune că de la ea ar fi moștenit talentul narativ care îl va aduce pe culmile celebrității. Tot ea este cea care l-a inițiat de la o vârstă fragedă în tainele scrisului și cititului. La vârsta de 8 ani, Anton a urmat școala locală, unde, surprinzător, nu s-a remarcat în mod exceptional, ci s-a comportat ca un copil obișnuit. Mai mult rezervat decât deschis, și-a făcut o reputație din comentariile sale critice, din farse și din poreclele pline de umor cu care își satiriza fregvent profesorii. Adora să joace diverse roluri în piese de teatru amatoare cu unele performanțe în cadrul teatrului provincial. În adolescent a conceput în faza initial scurte anecdote și povestioare, ca mai apoi să fie autorul unei piese de mari dimensiuni intitulată ‘Orfan de tată’, pe care însă, marcat probabil de copilăria sa, a distrus-o mai târziu.

Prima situație critică cu care s-a confruntat a fost în 1875, când tatăl său a dat faliment, pierzându-și astfel principal sursă de venit a familiei. Amenințat cu închisoarea, acesta din urmă a plecat în căutarea unui service la Moscova, unde frații mai mari a scriitorului, studiau la Universitate. În timpul asta, Yevgeniya, rămasă singură cu Anton și ceilalti copii, a pierdut casa în care locuiau, înșelată fiind de un birocrat din împrejurimi, care posta drept prieten al familiei. Împreună cu copiii, a fost nevoită să plece la Moscova în iulie 1876, lăsând-ul numai pe Anton în Taganrog, să-și poarte singur de grijă și să-și termine studiile începute aici. Acest episode al pierderii casei din copilărie, l-a marcat foarte mult, oferindu-I o temă de meditație asupra acestor aspect sociale: ‘pierderea unei case în folosul unui membru al clasei superioare de mijloc’, temă care va apărea în 1882 în piesa: ‘Tsvety zapozdalyie’, și mai târziu va fi abordată din nou, din păcate în ultima sa piesă din 1904: ‘Komedia v chetyryokh deystriyakh’. Familia sa, s-a confruntat cu dificultăți financiare foarte mari, astfel încât el a fost nevoit să dea meditații elevilor mai mici în Tanganrog, orașul său natal. În 1877, tatăl său și-a găsit un loc de muncă într-un depozit de haine, iar în 1879, a trecut examenele finale și s-a alăturat familiei sale la Moscova, unde a obținut o bursa de studii la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Moscova.

Primele publicații ale lui Cehov, după mutarea sa la Moscova, au fost editate în cadrul unor reviste umoristice, pentru a-și putea asigura și ajuta financiar familia. După absolvirea facultății în 1884, profesează în jurul Moscovei, într-o perioadă de represiune politică în care se scălda Rusia acelor timpuri. Dacă un scriitor în acea vreme redacta un articol critic la adresa guvernului imperial ar fi putut fi cu ușurință deportat ca deținut în Siberia, însă, nu era cazul lui Cehov, care, conform contemporanilor era apolitic din toate punctele de vedere, după cum afirma și Ronald Hingley, în lucrarea: ‘O nouă perspectivă asupra vieții lui Anton Cehov’ : “ar fi putut la fel de bine să trăiască și pe lumă, după cum trăia în Rusia Imperială”. În martie 1880, își publică prima piesă de teatru: ‘Strekaza’, într-o apariție săptămânală din St.Petersburg.

În 1882, Cehov îl întâlnește pe Nicolas Leykin, propietar și journalist a publicației comice ‘Oskolki’ – Fragmente, una din cele mai renumite din St.Petersburg și se supune regulilor impuse de el în redactarea articolelor, făcându-se cu această ocazie deosebit de remarcat îbtre gazetarii timpului. Pe la 1886, a devenit un scriitor foarte cunoscut al St.Petersburg-ului, deja publicase o colecție a articolelor sale în 1883 și încă una intitulată ‘Pestrye rasskazy’ avea să apară în 1886. În 1887, începe colaborarea la revista ‘Novoe Vremia’ – Timpuri noi, condusă de Alexei Suvorin, cel care îi va fi și editor. Anii 1886-1887, au fost cei mai productivi din cariera sa, el publicănd în acest interval: proză, lucrând la faimoasele sale piese de teatru și continuând să scrie articole într-un stil ironic și comic.

În ciuda genialității sale, Cehov, a trbuit să se confrunte de-alungul anilor 1880’ cu numeroase problem financiare familiar cauzate de datoriile fraților săi mai mari, pe care el a fost nevoit să le achite. Starea sa de sănătate a început să se detelioreze din decembrie 1884, când a început să aibă primele semne de tuberculoză, boală ce-I va fi fatală. În vara anului 1887, datoriile și starea precară de sănătate l-au determinat să-și ia o vacanță și să călătorească în Estul Ucrainei, vizitându-și și fostul oraș natal, Taganrog.

Între timp, își face debutul în lumea teatrului, în toamna anului 1887, având în premieră piesa în patru acte intitulată: ‘Ivanov’, care a avut un succes considerabil. A continuat să scrie piese de teatru în perioada 1888-1890, piese care i-au adus faima. Din 1890, Cehov se găsea într-o stare deprimantă, în primul rând din cauza decesului fratelui său Nicolai survolat din cauza unei crize de tuberculoză. A abandonat un proiect de piesă la care lucrase în continuu timp de 2 ani, fiind în această perioadă țiinta atacurilor și ironiilor contemporanilor săi, mai ales în presa timpului. Plictisit și deprimat, în aprilie 1890, hotărăște să viziteze Estul Siberiei, în care se alfa lagărul de concentrare din Sakhalin, pentru a se familiariza cu anumite aspecte ale vieții deținuților, pentru a lua diferite interviuri oficialilor și nu în ultimul rând pentru a scire un raport asupra condițiilor de viată de acolo, simțind nevoia unei schimbări radicale. Aceasta excursie prezenta un real pericol chiar și pentru un om perfect sănătos, deorace implica un drum de 53 de mile peste taigaua siberiană cu trenul și încă 300 de mile în care singurul mijloc de transport disponibil era calul. La sosire, Cehov a scris mult despre viața ostilă și mizerabilă a imensului lagăr, luând nu mai puțin de 160 de interviuri pe zi. În octombrie s-a îmbarcat spre Odessa, ca mai apoi să se întoarcă la Moscova, unde a introdus materialul adunat în vacanța sa în piesele: ‘Gusev’ (1890), ‘În Exil’ (1892) și ‘Ulbiystvo’ (1895). Plictisic și sacadat, după cum îi era firea, a continuat să călătorească în diverse locuri toată viața, în mod special în St.Petersburg și Sudul Rusiei. Era primit peste tot în societate cu fast, celebrat oriunde mergea cu petreceri, dar firea sa rezervată îl făcea să rămână rece și neimpresionat la toate aceste lucruri.

În ceea ce privește viața personală sunt cunoscute publicului aventurile sale amoroase. Prima sa iubită a fost Lydia Yavorsky, actirță de teatru la Moscova, dar se pare că această aventură amoroasă nu a fost una pasională. Cehov, rezervat ca de obicei, a manifestat întotdeauna o atitudine ciudată în ceea ce privește sexul, peste care se poate adăugă și celebra lui pasivitate, și se pare că el era ferm convins de faptul că o activitate sexuală în exces, neînfrânată ar fi dus într-un final la senilitate. Cu toate acestea, de-alungul anilor 1890’ au existat mai multe femei în viața sa privata, printre care și Lydia Mizinov, o prietenă de-a surorii sale, de asemenea scriitoare, care era îndrăgostită de el, deși era căsătorită. Până la urmă ea și-a îndreptat atenția către prietenul lui, scriitorul ucrainean Ignatius Potapenko, de asemenea căsătorit.

În 1901, la presiunile iubitei sale de atunci Olga Leornadovna Knipper, actriță la teatrul de Artă a Moscovei, hotărăște să se căsătorească, schimbul de jurăminte având loc la Moscova. Datorită stării precare de sănătate, doctorul său a considerat drept dezastru această căsătorie. În timpul cât au fost căsătoriți, cei doi au locuit mai mult separat decât împreună, ea continuând să joace la teatru în Moscova, iar el contiunuând să rămână în sud. Olga obișnuia să-I scrie fregvent scrisori din Moscova descriind aventurile amoroase ale colegilor să-I, mai mult pentru a-l face gelos, dar el, conform caracterului sau plin de pasivitate, găsea tot timpul pretexte pentru a nu o vizita.

În mai, Cehov părăsește Rusia împreună cu Olga, la sfatul medicului care l-a trimis la tratament în Germania la Bandenweiler. Deși în luna iunie sănătatea sa părea a se îmbunătăți, a suferit două atacuri consecutive de cord pe 29, respectiv 30 iunie, în urma cărora a decedat, pe 2 iulie 1904. Trupul lui a fost adus în Rusia, unde s-au ținut și ceremoniile funerare.

Influența lui Cehov asupra literaturii moderne a fost imensă. Printre inovațiile sale se numără: accentul asupra caracterului, dispoziției și sentimentele personajelor și nu pe acțiune în sine, stilul impresionist de expunere a convingerilor sale și mai ales desprinderea din tiparul tradiționalist care domina literatura vremii. Altfel spus, marele scriitot a fost un adevărat pionier și promotori al literaturii moderne, un genuia a cărui amprentă va rămane asupra următoarelor generații de scriitori din întreaga lume.

Opera

1.      Teatru

·         1881: Platonov sau Piesa fără titlu;

·         1886: Asupra efectelor nocive ale tutunului ("О вреде табака");

·         1887: Cântecul lebedei piesă într-un act;

·         1887: Ivanov ("Иванов");

·         1888: Ursul ("Медведь: Shutka v odnom deystvii")-comedie într-un act;

·         1888/1889? Cererea în căsătorie ("Предложение");

·         1889 Tragedian fără voie ("Трагик поневоле");

·         1889: Nunta ("Свадьба");

·         1889 Demonul pădurii ("Леший") comedie în patru acte;

·         1891: Jubileul ("Юбилей");

·         1896: Pescărușul ("Чайка");

·         1897: Unchiul Vania ("Дядя Ваня");

·         1901: Trei surori ("Три сестры");

·         1904: Livada cu vișini ("Вишнёвый сад").

2.      Povestiri

·         1883: Moartea unui slujbaș ("Смерть чиновника");

·         1883: Grasul și slabul;

·         1884: Stridiile ("Устрицы");

·         1884: Cameleonul ("Хамелеон");

·         1884: Masca ("Маска");

·         1885: Vânătorii ("Егерь");

·         1885: Sergentul Pribișceev ("Унтер Пришибеев");

·         1886: Grișa ("Гриша");

·         1887: Acasă ("Дома");

·         1887: Sirena ("Сирена");

·         1887: Kaștanka ("Каштанка");

·         1888: Stepa ("Степь");

·         1892: Salonul numărul 6 ("Палата № 6");

·         1894: Călugărul negru ("Чёрный монах");

·         1894: Vioara lui Rotschild ("Скрипка Ротшильда");

·         1895: Ordinul Anna ("Анна на шее");

·         1896: Casa cu mezanin ("Дом с мезонином");

·         1897: Mujicii ("Мужики");

·         1898: Omul în carapace ("Человек в футляре");

·         1899: Doamna cu cățelul ("Дама с собачкой");

·         1902: Arhiereul ("Архиерей");

·         1903: Logodnica ("Невеста")

3. Nuvele

·         1884: "Dramă la vânătoare";

·         1888: "Stepa" („Степь“);

·         1891: "Un duel" („Дуэль“);

·         1895: "Trei ani" („Три года“);

·         1896: "Viața mea" („Моя жизнь“).

4.Schițe umoristice

·         1884: Povestirile Melpomenei;

·         1886: Povestiri pestrițe.

·         1904: Livada cu vișini ("Вишнёвый сад").

5. Sintagme celebre

- ‘Darul din dragoste nu e neapărat unul scump, ci are o valoare simbolică, el împachetând de fapt sentimente’

- ‘Moartea este îngrozitoare, dar ar fi și mai îngrozitoare conștiința ca vei trăi de-a pururi și nu vei muri niciodată’

- ‘Universitatea dezvoltă toate aptitudinile, inclusiv prostia’

- ‘Dragostea arată omului cum ar trebui să fie’

Bancul zilei:))

Un țigan moare și se duce in Impărăția Cerurilor. Aici îl întâlnește pe tovarăsul Nicolae Ceaușescu, care intră în vorbă cu dânsul:

-          Măi țigane, spune-mi și mie dacă tot a dat Dumnezeu și ne-am întâlnit  aici, cum mai e treaba în minunata mea tărișoară?

-          Cum să fie tovărășe, răspunse țiganul. Rău, foarte rău. Era mult mai bine pe vremea lu’ matale!

-          Poi cum așa? Nu e bine acuma cu democrația, România a intrat în U.E, libertate…..

-          Nu tovarășe, era mai bine în communism. Atunci, treburile erau foarte simple și clare: politicianul făcea politică, muncitorul muncea în fabrică și țiganul fura.

-          Păi acuma cum e, în capitalism?

-          Toate sunt anapoda: politicianul fură, muncitorii fac politică și toți vrea ca țiganu’ să muncească!

"Triunghiul diavolului" - adevar sau provocare?

Este din un subiect despre care s-a scris și s-a studiat foarte mult fără ca, din păcate să se fi ajuns la un rezultat concret și viabil. Teorii care mai de care mai fanteziste, mai deplasate, mai științifice, mai naturaliste au umplut sute de cărți și articole, fără nici un scop decât acela de a hrăni imaginația și irealul însetat al cititorii. Oamenii se simt atrași de misterul unor civilizații dispărute sau a unor eventuale ‘răpiri’ sau dispariții misterioase, și tocmai din acest motiv mi-am propus să readuc în prim-plan acest subiect, într-un mod cât mai obiectiv, pentru o lectură interesantă și un subiect incitant.

Poziție geografică: Triunghiul Bermudelor a dost denumită zona situată în Atlanticul de Vest, pe coasta de sud a S.U.A, ce se întinde de la nord de Bermude spre sudul Floridei, și apoi spre vest până într-un punct din insulele Bahamas, dincolo de Puerto Rico, la aproximativ 40 ͦlatitudine vestică și apoi din nou pe Bermude, formând astfel un triunghi imaginar, învăluit în mister. Conform statisticilor, aici au dispărut fără urmă peste 100 de avioane și nave, majoritatea după 1945, cu pierderi umane de peste 1000 persoane. Nu a dost decoperită nici cea mai mica urmă de corp neînsuflețit, sau vreo rămășiță din  avioanele intrate în neant. Disparițiile inexplicabile continuă, cu o fregvență din ce în ce mai mare, chiar dacă cecetările sunt mult mai aprofundate și căile maritime și aeriene mult mai intens circulate.

Teorii: pentru elucidarea acestor dispariții și pierderi de vieți omenești, s-au formulat și s-au luat în calcul explicațiile cele mai diverse și fanteziste. Printre acestea se numără: așa-zisele valuri seismice, fulgere globurale care produc explozii avioanelor, atacurile monștrilor marini, deformațiile timp-spațiu care duc în alte dimensiuni, vârtejurile electro-magnetice sau gravitaționale care cauzează prăbușirea avioanelor și pierderea navelor în spațiul marin, capturarea și sechestrarea acestora de către OZN- uri aeriene sau subacvatice, conduse fie de entități ale unor culturi străvechi ce au supraviețuit din cele mai îndepărtate timpuri, fie entități venite din spatial extraterestru, ori din viitor care caută specimene umane actuale. Una din cele mai surprinzătoare sugestii a fost cea făcută de Edgar Cayce, ‘profetul adormit’, medium și tămăduitor care a decedat în 1945. El a prezis cu decenii înainte ca laserul sa fie inventat că atlanții foloseau ca sursă de energie cristalele care se găseau în zona Bimini și care s-au scufundat în regiunea ‘ Tongue of the Ocean’, lângă insula Andros, din arhipeleagul Bahamas, unde s-au înregistrat multe cazuri de dispariție. Conform acestuia, o sursă de energie fără egal ce s-a scufundat la o milă adâncime, la vest de Andros, își exercită ocazional forța asupra busolelor și echipamentelor lor electronice din dotarea navelor și aeronavelor de azi.  De remarcat este faptul că exploratorul Charles  Berlitz a anuntat descoperirea unei piramide de 200 metri înăltime, cufundată la o adâncime de 900 metri. Să fie oare vorba de Atlantida? Cu siguranță viitoarele cercetări în domeniu ne vor aduce răspunsurile mult așteptate.

Denumire: a primit această denumire în urma dispariției a șase avioane ale Marinei Militare cu echipaje cu tot, la data de 5 decembrie 1945. Primele cinci avioane, care se pare că au dispărut simultan se aflau într-o misiune de rutină pe un traseu de zbor triunghiular ce începea de la baza aeronavală Fort Lauderdale, Florida, continua 160 mile spre est, apoi 40 mile spre nord și revenea la bază folosind ruta de sud-vest. Bermuda a împrumutat în cele din urmă numele său zonei care, de-a lungul timpului a fost denumită în cele mai diferite moduri: ‘Triunghiul diavolului’, ‘Triunghiul morții’, ‘Marea dezastrelor’, ‘Cimitirul Atlanticului’, deoarece s-a observant că vârful triunghiului, care constitue ruta de zbor de la Fort Lauderdale, era în linie dreaptă cu Bermuda, iar această insulă pare să fie hotarul Nordic al zonei de dispariție a navelor și a avioanelor, în condiții ciudate. Nici un alt incident anterior sau ulterior acestuia nu a atras atât de mult atenția, fiind vorba de dispariția totală a unei escadrile împreună cu un avion uriaș trimis în ajutor – un hidroavion Martin Mariner, cu un echipaj de 13 oamnei – care s-a evaporat, în mod inexplicabil în timpul operațiunilor de salvare. Grupul de cinci avioane cu soartă tragică, ce a decolat de la Fort Lauderdale, era denumit ‘Zborul 19’. Avioanele erau pilotate de cinci ofițeri, împreună cu un echipaj de 13 recruți, care trebuiau să fie repartizați câte doi în fiecare avion, însă în ultimul moment, în acea zi de 5 decembrie 1945, unul din recruți, având probabil un presentiment, a cerut să fie debarcat și nu a fost înlocuit.

Avioanele erau de tipul Grumman TBM-3 Avenger, bombardiere lansatoare de torpile, și fiecare dintre ele aveau un combustibil suficient pentru un zbor de peste 1 000 mile. Temperatura aerului era de 65 ͦ, soarele strălucea, erau câțiva nori împrăștiați ici-colo, iar vântul bătea moderat din direcția nord-est. Piloții care zburaseră ceva mai devreme în aceeași zi, raportaseră o vreme excelentă pentru zbor. Timpul repartizat pentru această misiune era de 2 ore. Decolarea a început la 14 fix, iar la 14 și 10 toate avioanele erau în aer. Comandantul escadrilei, Charles Taylor, cu peste 2 500 ore de zbor, a condus avioanele spre Chicken Shoals, la nord de Bimini, unde trebuiau să facă exerciții de atac asupra unei epave-țintă. Pe la 15 și 15 minute, după ce exercițiul militar fusese îndeplinit, avioanele și-au continuat drumul spre est, iar turnul de control al bazei aeronavale de la Fort Lauderdale, care aștepta să fie contactat pentru primirea instrucțiunilor de aterizare și a orei de sosire, a receptat un mesaj ciudat de la comandantul escadrilei:

-          Comandantul escadrilei cheamă turnul de control. Urgent. Se pare că ne-am abătut de la rută. Nu putem vedea pământul. Repet nu putem vedea pământul!

-          Care este poziția dumneavoastră?

-          Nu suntem siguri de poziția noastră. Nu suntem siguri unde ne aflăm. Se pare că ne-am rătăcit.

-           Ar trebui să vă îndreptați spre vest.

-          Nu știm în care parte este vestul. Nimic nu este în regulă….Ciudat…Nu suntem siguri de nici o direcție – până și oceanul arată altfel.”

În scurt timp, devenea din ce în ce mai dificil să se interpreteze mesajele ‘Zborului 19’ din cauza câmpului electrostatic. Era clar că “Z19”nu mai receptiona mesajele turnului. Între timp, personalul bazei facea tot felul de presupuneri cu privire la un atac inamic, cu toate că războiul se încheiase de câteva luni. A fost pregătit un hidroavion de salvare, bimotor special de tipul Martin Mariner cu un echipaj de 13 persoane, de la baza aeronavală Banana River. La câteva minute după decolarea acestuia turnul de control a primit un mesaj de la comandantul său, în care se relata că în zona în care se presupune că s-ar afla escadrila bântuie vânturi extrem de puternice. Acesta a fost ultimul mesaj primit de la hidroavionul de salvare. Puțin mai târziu, toate unitățile de salvare au primit un mesaj urgent, informând că acum sunt șase avioane dispărute, în loc de cinci. A fost declanșată o operațiune masivă de investigare, de o amploare nemai întâlnită: 240 avioane suplimentare, 4 distrugătoare, câteva submarine, 18 nave ale Pazei de Coastă, sute de avioane particulare, iahturi și ambarcațiuni diferite, mai multe avioane tip PBM de la baza aeronavală Banana River, primindu-se sprijin și de la Forțele Regale Aeriene Britanice, și tot nu s-a găsit nimic.

Principalele dispariții de avioane:

·        1947: Superfort, un avion C – 54 al armatei SUA, a dispărut la 1 000 mile de Bermuda.

·        29 ianuarie 1948 – Star Tiger, un avion cu patru motoare, de tip Tudor IV, a pierdut contactul radio la 380 mile nord-vest de Bermuda; avea 31 de personae la bord când a dispărut.

·        28 decembrie 1948: DC- 3, un charter particular, pe ruta de la San Juan ( Puerto Rico) spre Miami; 32 pasageri, plus echipajul

·        17 ianuarie 1949: Star Ariel, aeronavă soră cu Star Tiger; zbura de la Londra spre Sandiago ( Chile), via Bermuda și Jamaica; legătura,  radio s-a pierdut la 380 mile sud-sud-vest de Bermuda pe ruta spre Kingston.

·        Martie 1950 : Globemaster (avion american); dispărut în apropierea laturii nordice a Triunghiului pe când zbura spre Irlanda.

·        2 februarie 1952: York Transport (britanic); dispărut în partea de nord a Triunghiului pe când zbura spre Jamaica, cu 33 pasageri la bord.

·        30 octombrie 1954: Super Constellation ( aparținând Marinei); în partea de nord a Triunghiului cu 42 pasageri la bord.

·        9 noiembrie 1956: un hidroavion Martin P5M al Marinei, dispărut cu 10 membrii ai echipajului la bord, lângă Bermuda.

·        8 ianuarie 1962: un avion-cisternă KC – 5O, aparținând Forțelor Aeriene; dispărut pe ruta Langley Field, Virginia – Azore.

·        28 august 1963 : doua avioane – cisternă noi, de tipul KC – 135, al Forțelor aeriene, fiecare din ele cu câte patru motoare; plecate de la  baza Homestead, Florida, în misiune secretă de reaprovizionare în zona Atlanticului, dispăarute la 300 de mile sud-vest de Bermuda.

·        5 iunie 1965: un avion C – 119, Flying Boxcar, 10 oameni la bord; pierdut la sud-vest de Bahamas.

·        5 aprilie 1956 : un bombardier B-52, transformat în cargou civil; pierdut în sud-vestul zonei ‘ Tongue of the Ocean’, trei oameni la bord.

·        11 ianuarie 1967: un avion chase YC – 122, transformat în cargou; patru personae la bord; pierdut în zona Gulf Stream – ului, între Palm Beach și Grand Bahama.

·        22 septembrie 1963: un avion C – 132 Cargomaster s-a ‘evaporat’ în drum spre Azore.

Principalele nave dispărute sau abandonate în zona Triunghiului:

·        1840: Rosalie, navă mare franceză; găsită pe ruta Europa – Havana, în zona Triunghiului, cu pânzele întinse, încărcătura intactă și nici o persoană la bord

·        2 ianuarie 1880: Atalanta, fregată britanică;  a plecat din Bermuda spre Anglia cu 290 pasageri la bord; dispărută probabil lângă Bermuda

·        Octombrie 1902: Freya, navă germană din lemn, cu trei catarge; găsită la puțin timp după plecarea din Manzanillo, Cuba, mult înclinată, cu catargele partial distruse și ancora atârnând; calendarul căpitanului arăta data de 4 octombrie.

·        4 martie 1918: nava de transport a Marinei S.U.A, U.S.S. Cyclops, a plecat pe 4 martie din Barbados spre Norfolk cu 309 pasageri la bord, vremea era bună, nu s-au transmis mesaje radio, nu s-au găsit rămășițe.

·        1924: Raiuke Maru, cargou japonez; a cerut ajutor prin radio între insulele Bermuda și Cuba, apoi a dispărut.

·        1925: S.S. Cotopaxi; a dispărut pe ruta dintre Charleston și Havana.

·        1931: Stavenger, cargou cu un echipaj de 43 de membri, ultima oară a fost reperat lângă insula Cat, Bermuda.

·        8 aprilie 1932: nava John and Mary, cu două catarge; înregistrată la New York; găsită plutind în derivă, abandonată la 50 de mile de Bermuda, pânzele erau strânse și corpul navei proaspăt vopsit.

·        9 martie 1938: Anglo-Australian, cargo cu un echipaj de 39 membri la bord;

·        10 februarie 1940: iahtul Gloria Colite din St. Vicent; găsit abandonat; la bord totul era în ordine; 200 mile sud de Mobile, Alabama.

·        22 octombrie 1944: cargoul cubanez Rubicon; găsit de Paza de Coastă în Gulf – Stream lângă coasta Floridei; abandonat cu doar un câine la bord.

·        Ianuarie 1950: S.S. Sandra, naviga de la Savanah, Georgia, spre Puerto Cabello, Venezuela; transporta 300 tone insecticide; a trecut de St. Augustine, Florida, apoi a dispărut fără urmă.

·        Septembrie 1955: iahtul Connemaro IV, a fost abandonat la 400 mile sud – vest de Bermuda.

·        2 februarie 1963: Marine Sulphur Queen, dispărut fără să lanseze vreun mesaj, nu s-a găsit nici o epavă; naviga de la Beaumont, Texas spre Norfolk, Virginia.

·        1 iulie 1963: Sno’ Boy, ambarcațiune de pescuit cu un echipaj de 40 membrii, naviga de la Kingston, Jamaica, spre North – east Cay, ce se află la 80 mile spre sud; a dispărut cu tot echipajul.

·        16 decembrie 1967: Revonoc, un iaht de curse special conceput pentru orice fel de vreme, a dispărut când se apropia de uscat.

·        24 decembrie 1967: Witchcraft, navă mică, particulară; pasagerul și propietarul au dispărut pe când nava se afla la 1 milă de Miami, lângă o geamandură.

·        Aprilie 1970: Milton Iatrides, cargo aflat în drum spre Capetown, plecat din New Orleans.

·        Martie 1973: Anita, echipaj de 32 membrii, navigând de la Newport News spre Germania.

Logică sau paranormal?

 De-alungul timpului, pe lângă explicațiile mai mult sau mai puțin fanteziste și imaginare a unor învâțați au existat și încercări de a ‘dezlega’ misterul Triunghiului diavolului în mod logic, sau natural, cu toate că în decursul timpului au existat numeroși martori oculari care susțin că au văzut nave – fantomă pe mare, dispărute în aceleași circumstanțe misterioase. Rămâne totuși un aspect foarte interesant: unele vapoare scufundate au ieșit la suprafață în alte locuri decât evident, cel al scufundării.

Celebrul scafandru și salvator de epave, Mel Fisher, s-a ocupat mulți ani de explorările subacvatice de pe platforma din triunghiul controversat, în zona Atlanticului și Mării Caraibilor. Cu prilejul scufundărilor întreprinse în căutarea râvnitului aur vechi spaniol, Fisher a descoperit pe fundul mării numeroase nave de luptă, avioane particulare și o descoperire celebră – o locomotivă de epocă la câteva mile depărtare de coastă, lăsată acolo moștenire pentru viitorii arheologi. Lângă un galion spaniol, scafandrul a dat peste o bombă încă activă, de unde a tras concluzia că ‘triunghiul diavolului’ nu ar fi altceva decât bombe neexplodate, torpile active sau mine plutitoare, rămase din cel de-al doilea război mondial. Tot din întâmplare, a descoperit și nisipurile mișcătoare de pa fundul mării ce pot înghiți cu ușurință nave destul de mari.

A doua teorie logică, lansată de savanți, ar fi cea a valurilor seismice neprevăzute, ce pot apărea pe o vreme bună, și care pot fi rezultatul unor cutremure submarine, alunecări de teren subacvatice, presiune atmosferică, vânturi, furtuni, uragane și de asemenea, pot fi o consecință a erupțiilor vulcanilor submarini. La fel și  în atmosferă, pot apărea turbulențe din senin, căci și aici există forte ale naturii ce pot fi comparate cu valurile seismice, cu efect asemănător, mai ales dacă avioanele pătrund și se izbesc cu mare viteză de ele. Există curenți de aer la diferite altitudini în văzduh, iar o aeronavă care urcă sau coboară, poate întâlni în mod frecvent curenți puternici ce bat din cu totul altă parte decât cea indicată pe aeroport. Această zonă de ‘întretăiere’ a curenților puternici de aer, ar putea fi în viziunea unora cauza ce a determinat atâtea pierderi de avioane. Turbulența aeriană poate fi, conform studiilor de specialitate: ascendentă, descendentă sau orizontală.

Totuși, aceste teorii sunt insuficiente pentru a explica un fenomen atât de bizar și nici cu teoria ‘gaurei în cer’ către o altă dimensiune nu ne putem mullțumi. Va fi nevoie de o cercetare mult mai avansată și mai amănunțită, care va reuși să dezlege aceatsă enigmă, una din cele mai controversate a omenirii, pe  măsură ce știința și tehnologia secolului nostru avansează într-un ritm foarte accentuat.