"Triunghiul diavolului" - adevar sau provocare?

Este din un subiect despre care s-a scris și s-a studiat foarte mult fără ca, din păcate să se fi ajuns la un rezultat concret și viabil. Teorii care mai de care mai fanteziste, mai deplasate, mai științifice, mai naturaliste au umplut sute de cărți și articole, fără nici un scop decât acela de a hrăni imaginația și irealul însetat al cititorii. Oamenii se simt atrași de misterul unor civilizații dispărute sau a unor eventuale ‘răpiri’ sau dispariții misterioase, și tocmai din acest motiv mi-am propus să readuc în prim-plan acest subiect, într-un mod cât mai obiectiv, pentru o lectură interesantă și un subiect incitant.

Poziție geografică: Triunghiul Bermudelor a dost denumită zona situată în Atlanticul de Vest, pe coasta de sud a S.U.A, ce se întinde de la nord de Bermude spre sudul Floridei, și apoi spre vest până într-un punct din insulele Bahamas, dincolo de Puerto Rico, la aproximativ 40 ͦlatitudine vestică și apoi din nou pe Bermude, formând astfel un triunghi imaginar, învăluit în mister. Conform statisticilor, aici au dispărut fără urmă peste 100 de avioane și nave, majoritatea după 1945, cu pierderi umane de peste 1000 persoane. Nu a dost decoperită nici cea mai mica urmă de corp neînsuflețit, sau vreo rămășiță din  avioanele intrate în neant. Disparițiile inexplicabile continuă, cu o fregvență din ce în ce mai mare, chiar dacă cecetările sunt mult mai aprofundate și căile maritime și aeriene mult mai intens circulate.

Teorii: pentru elucidarea acestor dispariții și pierderi de vieți omenești, s-au formulat și s-au luat în calcul explicațiile cele mai diverse și fanteziste. Printre acestea se numără: așa-zisele valuri seismice, fulgere globurale care produc explozii avioanelor, atacurile monștrilor marini, deformațiile timp-spațiu care duc în alte dimensiuni, vârtejurile electro-magnetice sau gravitaționale care cauzează prăbușirea avioanelor și pierderea navelor în spațiul marin, capturarea și sechestrarea acestora de către OZN- uri aeriene sau subacvatice, conduse fie de entități ale unor culturi străvechi ce au supraviețuit din cele mai îndepărtate timpuri, fie entități venite din spatial extraterestru, ori din viitor care caută specimene umane actuale. Una din cele mai surprinzătoare sugestii a fost cea făcută de Edgar Cayce, ‘profetul adormit’, medium și tămăduitor care a decedat în 1945. El a prezis cu decenii înainte ca laserul sa fie inventat că atlanții foloseau ca sursă de energie cristalele care se găseau în zona Bimini și care s-au scufundat în regiunea ‘ Tongue of the Ocean’, lângă insula Andros, din arhipeleagul Bahamas, unde s-au înregistrat multe cazuri de dispariție. Conform acestuia, o sursă de energie fără egal ce s-a scufundat la o milă adâncime, la vest de Andros, își exercită ocazional forța asupra busolelor și echipamentelor lor electronice din dotarea navelor și aeronavelor de azi.  De remarcat este faptul că exploratorul Charles  Berlitz a anuntat descoperirea unei piramide de 200 metri înăltime, cufundată la o adâncime de 900 metri. Să fie oare vorba de Atlantida? Cu siguranță viitoarele cercetări în domeniu ne vor aduce răspunsurile mult așteptate.

Denumire: a primit această denumire în urma dispariției a șase avioane ale Marinei Militare cu echipaje cu tot, la data de 5 decembrie 1945. Primele cinci avioane, care se pare că au dispărut simultan se aflau într-o misiune de rutină pe un traseu de zbor triunghiular ce începea de la baza aeronavală Fort Lauderdale, Florida, continua 160 mile spre est, apoi 40 mile spre nord și revenea la bază folosind ruta de sud-vest. Bermuda a împrumutat în cele din urmă numele său zonei care, de-a lungul timpului a fost denumită în cele mai diferite moduri: ‘Triunghiul diavolului’, ‘Triunghiul morții’, ‘Marea dezastrelor’, ‘Cimitirul Atlanticului’, deoarece s-a observant că vârful triunghiului, care constitue ruta de zbor de la Fort Lauderdale, era în linie dreaptă cu Bermuda, iar această insulă pare să fie hotarul Nordic al zonei de dispariție a navelor și a avioanelor, în condiții ciudate. Nici un alt incident anterior sau ulterior acestuia nu a atras atât de mult atenția, fiind vorba de dispariția totală a unei escadrile împreună cu un avion uriaș trimis în ajutor – un hidroavion Martin Mariner, cu un echipaj de 13 oamnei – care s-a evaporat, în mod inexplicabil în timpul operațiunilor de salvare. Grupul de cinci avioane cu soartă tragică, ce a decolat de la Fort Lauderdale, era denumit ‘Zborul 19’. Avioanele erau pilotate de cinci ofițeri, împreună cu un echipaj de 13 recruți, care trebuiau să fie repartizați câte doi în fiecare avion, însă în ultimul moment, în acea zi de 5 decembrie 1945, unul din recruți, având probabil un presentiment, a cerut să fie debarcat și nu a fost înlocuit.

Avioanele erau de tipul Grumman TBM-3 Avenger, bombardiere lansatoare de torpile, și fiecare dintre ele aveau un combustibil suficient pentru un zbor de peste 1 000 mile. Temperatura aerului era de 65 ͦ, soarele strălucea, erau câțiva nori împrăștiați ici-colo, iar vântul bătea moderat din direcția nord-est. Piloții care zburaseră ceva mai devreme în aceeași zi, raportaseră o vreme excelentă pentru zbor. Timpul repartizat pentru această misiune era de 2 ore. Decolarea a început la 14 fix, iar la 14 și 10 toate avioanele erau în aer. Comandantul escadrilei, Charles Taylor, cu peste 2 500 ore de zbor, a condus avioanele spre Chicken Shoals, la nord de Bimini, unde trebuiau să facă exerciții de atac asupra unei epave-țintă. Pe la 15 și 15 minute, după ce exercițiul militar fusese îndeplinit, avioanele și-au continuat drumul spre est, iar turnul de control al bazei aeronavale de la Fort Lauderdale, care aștepta să fie contactat pentru primirea instrucțiunilor de aterizare și a orei de sosire, a receptat un mesaj ciudat de la comandantul escadrilei:

-          Comandantul escadrilei cheamă turnul de control. Urgent. Se pare că ne-am abătut de la rută. Nu putem vedea pământul. Repet nu putem vedea pământul!

-          Care este poziția dumneavoastră?

-          Nu suntem siguri de poziția noastră. Nu suntem siguri unde ne aflăm. Se pare că ne-am rătăcit.

-           Ar trebui să vă îndreptați spre vest.

-          Nu știm în care parte este vestul. Nimic nu este în regulă….Ciudat…Nu suntem siguri de nici o direcție – până și oceanul arată altfel.”

În scurt timp, devenea din ce în ce mai dificil să se interpreteze mesajele ‘Zborului 19’ din cauza câmpului electrostatic. Era clar că “Z19”nu mai receptiona mesajele turnului. Între timp, personalul bazei facea tot felul de presupuneri cu privire la un atac inamic, cu toate că războiul se încheiase de câteva luni. A fost pregătit un hidroavion de salvare, bimotor special de tipul Martin Mariner cu un echipaj de 13 persoane, de la baza aeronavală Banana River. La câteva minute după decolarea acestuia turnul de control a primit un mesaj de la comandantul său, în care se relata că în zona în care se presupune că s-ar afla escadrila bântuie vânturi extrem de puternice. Acesta a fost ultimul mesaj primit de la hidroavionul de salvare. Puțin mai târziu, toate unitățile de salvare au primit un mesaj urgent, informând că acum sunt șase avioane dispărute, în loc de cinci. A fost declanșată o operațiune masivă de investigare, de o amploare nemai întâlnită: 240 avioane suplimentare, 4 distrugătoare, câteva submarine, 18 nave ale Pazei de Coastă, sute de avioane particulare, iahturi și ambarcațiuni diferite, mai multe avioane tip PBM de la baza aeronavală Banana River, primindu-se sprijin și de la Forțele Regale Aeriene Britanice, și tot nu s-a găsit nimic.

Principalele dispariții de avioane:

·        1947: Superfort, un avion C – 54 al armatei SUA, a dispărut la 1 000 mile de Bermuda.

·        29 ianuarie 1948 – Star Tiger, un avion cu patru motoare, de tip Tudor IV, a pierdut contactul radio la 380 mile nord-vest de Bermuda; avea 31 de personae la bord când a dispărut.

·        28 decembrie 1948: DC- 3, un charter particular, pe ruta de la San Juan ( Puerto Rico) spre Miami; 32 pasageri, plus echipajul

·        17 ianuarie 1949: Star Ariel, aeronavă soră cu Star Tiger; zbura de la Londra spre Sandiago ( Chile), via Bermuda și Jamaica; legătura,  radio s-a pierdut la 380 mile sud-sud-vest de Bermuda pe ruta spre Kingston.

·        Martie 1950 : Globemaster (avion american); dispărut în apropierea laturii nordice a Triunghiului pe când zbura spre Irlanda.

·        2 februarie 1952: York Transport (britanic); dispărut în partea de nord a Triunghiului pe când zbura spre Jamaica, cu 33 pasageri la bord.

·        30 octombrie 1954: Super Constellation ( aparținând Marinei); în partea de nord a Triunghiului cu 42 pasageri la bord.

·        9 noiembrie 1956: un hidroavion Martin P5M al Marinei, dispărut cu 10 membrii ai echipajului la bord, lângă Bermuda.

·        8 ianuarie 1962: un avion-cisternă KC – 5O, aparținând Forțelor Aeriene; dispărut pe ruta Langley Field, Virginia – Azore.

·        28 august 1963 : doua avioane – cisternă noi, de tipul KC – 135, al Forțelor aeriene, fiecare din ele cu câte patru motoare; plecate de la  baza Homestead, Florida, în misiune secretă de reaprovizionare în zona Atlanticului, dispăarute la 300 de mile sud-vest de Bermuda.

·        5 iunie 1965: un avion C – 119, Flying Boxcar, 10 oameni la bord; pierdut la sud-vest de Bahamas.

·        5 aprilie 1956 : un bombardier B-52, transformat în cargou civil; pierdut în sud-vestul zonei ‘ Tongue of the Ocean’, trei oameni la bord.

·        11 ianuarie 1967: un avion chase YC – 122, transformat în cargou; patru personae la bord; pierdut în zona Gulf Stream – ului, între Palm Beach și Grand Bahama.

·        22 septembrie 1963: un avion C – 132 Cargomaster s-a ‘evaporat’ în drum spre Azore.

Principalele nave dispărute sau abandonate în zona Triunghiului:

·        1840: Rosalie, navă mare franceză; găsită pe ruta Europa – Havana, în zona Triunghiului, cu pânzele întinse, încărcătura intactă și nici o persoană la bord

·        2 ianuarie 1880: Atalanta, fregată britanică;  a plecat din Bermuda spre Anglia cu 290 pasageri la bord; dispărută probabil lângă Bermuda

·        Octombrie 1902: Freya, navă germană din lemn, cu trei catarge; găsită la puțin timp după plecarea din Manzanillo, Cuba, mult înclinată, cu catargele partial distruse și ancora atârnând; calendarul căpitanului arăta data de 4 octombrie.

·        4 martie 1918: nava de transport a Marinei S.U.A, U.S.S. Cyclops, a plecat pe 4 martie din Barbados spre Norfolk cu 309 pasageri la bord, vremea era bună, nu s-au transmis mesaje radio, nu s-au găsit rămășițe.

·        1924: Raiuke Maru, cargou japonez; a cerut ajutor prin radio între insulele Bermuda și Cuba, apoi a dispărut.

·        1925: S.S. Cotopaxi; a dispărut pe ruta dintre Charleston și Havana.

·        1931: Stavenger, cargou cu un echipaj de 43 de membri, ultima oară a fost reperat lângă insula Cat, Bermuda.

·        8 aprilie 1932: nava John and Mary, cu două catarge; înregistrată la New York; găsită plutind în derivă, abandonată la 50 de mile de Bermuda, pânzele erau strânse și corpul navei proaspăt vopsit.

·        9 martie 1938: Anglo-Australian, cargo cu un echipaj de 39 membri la bord;

·        10 februarie 1940: iahtul Gloria Colite din St. Vicent; găsit abandonat; la bord totul era în ordine; 200 mile sud de Mobile, Alabama.

·        22 octombrie 1944: cargoul cubanez Rubicon; găsit de Paza de Coastă în Gulf – Stream lângă coasta Floridei; abandonat cu doar un câine la bord.

·        Ianuarie 1950: S.S. Sandra, naviga de la Savanah, Georgia, spre Puerto Cabello, Venezuela; transporta 300 tone insecticide; a trecut de St. Augustine, Florida, apoi a dispărut fără urmă.

·        Septembrie 1955: iahtul Connemaro IV, a fost abandonat la 400 mile sud – vest de Bermuda.

·        2 februarie 1963: Marine Sulphur Queen, dispărut fără să lanseze vreun mesaj, nu s-a găsit nici o epavă; naviga de la Beaumont, Texas spre Norfolk, Virginia.

·        1 iulie 1963: Sno’ Boy, ambarcațiune de pescuit cu un echipaj de 40 membrii, naviga de la Kingston, Jamaica, spre North – east Cay, ce se află la 80 mile spre sud; a dispărut cu tot echipajul.

·        16 decembrie 1967: Revonoc, un iaht de curse special conceput pentru orice fel de vreme, a dispărut când se apropia de uscat.

·        24 decembrie 1967: Witchcraft, navă mică, particulară; pasagerul și propietarul au dispărut pe când nava se afla la 1 milă de Miami, lângă o geamandură.

·        Aprilie 1970: Milton Iatrides, cargo aflat în drum spre Capetown, plecat din New Orleans.

·        Martie 1973: Anita, echipaj de 32 membrii, navigând de la Newport News spre Germania.

Logică sau paranormal?

 De-alungul timpului, pe lângă explicațiile mai mult sau mai puțin fanteziste și imaginare a unor învâțați au existat și încercări de a ‘dezlega’ misterul Triunghiului diavolului în mod logic, sau natural, cu toate că în decursul timpului au existat numeroși martori oculari care susțin că au văzut nave – fantomă pe mare, dispărute în aceleași circumstanțe misterioase. Rămâne totuși un aspect foarte interesant: unele vapoare scufundate au ieșit la suprafață în alte locuri decât evident, cel al scufundării.

Celebrul scafandru și salvator de epave, Mel Fisher, s-a ocupat mulți ani de explorările subacvatice de pe platforma din triunghiul controversat, în zona Atlanticului și Mării Caraibilor. Cu prilejul scufundărilor întreprinse în căutarea râvnitului aur vechi spaniol, Fisher a descoperit pe fundul mării numeroase nave de luptă, avioane particulare și o descoperire celebră – o locomotivă de epocă la câteva mile depărtare de coastă, lăsată acolo moștenire pentru viitorii arheologi. Lângă un galion spaniol, scafandrul a dat peste o bombă încă activă, de unde a tras concluzia că ‘triunghiul diavolului’ nu ar fi altceva decât bombe neexplodate, torpile active sau mine plutitoare, rămase din cel de-al doilea război mondial. Tot din întâmplare, a descoperit și nisipurile mișcătoare de pa fundul mării ce pot înghiți cu ușurință nave destul de mari.

A doua teorie logică, lansată de savanți, ar fi cea a valurilor seismice neprevăzute, ce pot apărea pe o vreme bună, și care pot fi rezultatul unor cutremure submarine, alunecări de teren subacvatice, presiune atmosferică, vânturi, furtuni, uragane și de asemenea, pot fi o consecință a erupțiilor vulcanilor submarini. La fel și  în atmosferă, pot apărea turbulențe din senin, căci și aici există forte ale naturii ce pot fi comparate cu valurile seismice, cu efect asemănător, mai ales dacă avioanele pătrund și se izbesc cu mare viteză de ele. Există curenți de aer la diferite altitudini în văzduh, iar o aeronavă care urcă sau coboară, poate întâlni în mod frecvent curenți puternici ce bat din cu totul altă parte decât cea indicată pe aeroport. Această zonă de ‘întretăiere’ a curenților puternici de aer, ar putea fi în viziunea unora cauza ce a determinat atâtea pierderi de avioane. Turbulența aeriană poate fi, conform studiilor de specialitate: ascendentă, descendentă sau orizontală.

Totuși, aceste teorii sunt insuficiente pentru a explica un fenomen atât de bizar și nici cu teoria ‘gaurei în cer’ către o altă dimensiune nu ne putem mullțumi. Va fi nevoie de o cercetare mult mai avansată și mai amănunțită, care va reuși să dezlege aceatsă enigmă, una din cele mai controversate a omenirii, pe  măsură ce știința și tehnologia secolului nostru avansează într-un ritm foarte accentuat.