27 Ianuarie - o mare zi din lumea anticilor!
Într-o zi de 27 ianuarie anul 98, lumea antichității romane
asistă la urcarea pe tron a lui Marcus Ulpius Nerva Traianus, al doilea dintre
cei “cinci împărați buni ai imperiului roman”, din dinastia Antoninilor. A fost
ales împărat la Agrippina (colonia Agrippina a fost fondată de soția
împăratului Claudius, astăzi Köln, pe Rin), în Gallia si așa de bine
a dus cârma statului că poate fi socotit pe drept cuvânt mai presus de cât
oricare alt împărat. Granițele Imperiului Roman, care de la Augustus, au fost
apărate cu glorie, le-a întins în lung și în lat.
Născut pe 18
septembrie 53, în orașul Italica, din provincia Hispania, Traian făcea
parte dintr-o faimoasă și veche familie romană. Cu toate acestea, tatăl său, M.
Ulpius Traianus, a fost primul membru care a avut funcția de senator și general,
stabilindu-se cu familia în provincia Baetica, Spania de azi, cândva spre
sfârșitul celui de-al doilea Război Punic. A urmat de tânăr cariera militară,
luptând în cea mai periculoasă zona a imperiului roman, zona Rinului. A
participat la ofensivele lui Domițian contra germanilor, după care a venit la
Roma, ocupând rând pe rând mai multe funcții civile. Tot în guvernarea lui
Domițian devine guvernator a Hispaniei și al provinciei Germania Superioară,
apoi consul , astfel încât, la moartea acestuia în 96, Traian era deja recunoscut
ca unul din cei mai mari generali ai
imperiului.
Izvoarele istorice ne
relatează cum că Nerva, care i-a urmat la tron lui Domițian, nepopularul în
rândurile armatei, îl denumi pe Traian în 97, drept succesorul și fiul său adoptiv,
obținând astfel sprijinul legiunilor. Tot din sursele scrise, aflăm ca vestea
cea mare i-a fost transmisă viitorului împărat de către Hadrian, care i-a
obținut în acest mod bunăvoința sa pentru toată viața.
Dacicus Maximus: acest titlu a fost obținut în urma victoriei
obținute în războaiele daco-romane, victorie care a asigurat pentru mult timp
bunăstarea imperiului. Printre măsurile luate imediat după cucerire se numără:
distrugerea Sarmizegetusei, capitala regatului dac și ridicarea noii capitale, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, dărâmarea
templelor dacice, precum și desființarea breaslei conducătoare a preoțimii ‘barbare’
de pe teritoriul cucerit. Este remarcabil faptul ca atacurile dacilor liberi nu
au încetat în decursul întregii stăpâniri romane asupra unei părți a
teritoriului Daciei, ei constituindu-și propria cultură, cunoscută în literatura
de specialitate drept ‘cultura carpică’. În cinstea victoriei, Traian ridică monumentul
de la Adamclisi, precum și forul și columna, creații ale marelui architect Apolodor
din Damasc ce îi vor purta numele și vor supraviețui până în ziua de azi.
După cucerirea Daciei, a domnit în pace timp de șapte ani, corespondând
cu Pliniu pe tema creștinilor. Traian, îi va lăsa să își practice religia,
atâta timp cât nu își exercitau credința în mod public, deschis. În 113,
pornește în ultima sa campanie militară, datorită deciziei Parției de a instala
propiul candidat pe tronul Armeniei, regat asupra căruia cele două mari imperii
au împărțit hegemonia încă de pe vremea lui Nero. Ajuns primul în Armenia, îl
detronează pe regele existent, anexând regatul la Imperiul Roman. Apoi și-a
continuat expediția în sud, în regatul Parției, cucerind: Babilonul, Seleucia,
și în final, Ctesiphon-ul, capital Armeniei, în 116. A înaintat în sud, către
Golful Persic, declarând Mesopotamia drept provincie a Imperiului. Tot în acest
an, trece munții Khuzestan din Persia, cucerind marele oraș Susa. L-a detronat
pe regele Parției, Chrosoes, impunând pe tron propiul său candidat,
Parthahaspates. Niciodată în istoria sa, Imperiul Roman, nu va mai înainta atât
de mult spre est. Pe când se afla în Sicilia, plănuind un nou război împotriva
Parției, Traian s-a îmbolnăvit, găsindu-și sfârșitul în vara anului 117. Aflat
pe patul de moarte, l-a numit drept successor la tron, pe Hadrian. După
încheierea funeraliilor tradiționale
împăraților romani, cenușa sa a fost depusă în încăperea de la baza Columnei
lui Traian.
Optimus Traianus: a fost titulatura acordată de către
senatul roman, însemnând ‘cel mai bun’. După relatările lui Eutropius, Traian
acoperi imperiul roman cu monumente; dete multe privilegii. Tot ceea ce făcea,
făcea cu blândețe si bunătate, așă că în timpul domniei sale un singur senator
a fost osândit și acesta de senat, fără știrea lui Traianus. Din pricina asta,
pe întreg globul pământesc era socotit un zeu și vrednic de tot felul de
închinăciuni, atât în viață cât și după moarte. Din această pricină, a rămas
tradiție ca senatul să ureze tuturor împăraților romani încoronați după dânsul:
‘felicitor Augusto, melior Traian’ ,
mai fericit ca Augustus și mai bun ca Traian.
Bustul lui Traian: în muzeul Chiaramonti din Vatican,
înființat la începutul secolului XIX, se află mărețul bust a lui Traian, în
mijlocul cadrului numit Bramante. De proporții firesti, capul e redat în bazalt
negru, iar platoșa și chlamida sunt în albastri înflorit. Nimic nu pare mai
expresiv dechip chipul împăratului ce
exprimă: bunătate, inteligență și măreție; cutele frunții, ochii lui mari,
deschiși par a ne înfățișa întreaga istorie a acestui inimos împărat.
Foarte Frumos!
RăspundețiȘtergereRares